Persoane interesate

joi, 19 decembrie 2013

Nae Lazarescu

     "Copilaria a fost una dintre cele mai proaste glume din viata mea", si-a amintit Nae Lazarescu, invitat la Happy Hour. O injectie prost facuta l-a tintuit la pat aproape 1 an.

     Si-a pierdut tatal din cauza razboiului, iar mama s-a chinuit mult sa-i creasca pe el si pe sora lui.

     I-a avut profesor pe George Bacovia si vecin pe Tudor Arghezi, din curtea caruia fura mereu cirese.

      Primii ani ai vietii
    In primiii ani de viata, Nae Lazarescu a cunoscut teroarea celui De-Al Doilea Razboi Mondial, saracia si lipsurile.





       "Bine, ca nu am fost unul de cerea mult, ca nu era de unde. Prin '43- '44, cand am inceput sa fac ochi, era inca razboi, o frumusete, atunci a fost primul foc din viata mea.

       Nu-mi placeau injectiile. Cand au venit sa-mi faca vaccin, m-am urcat in varful nucului. Am stat toata noaptea acolo. Mi-a facut o injectie, cand m-a prins, m-am zbatut, nu stiu ce nerv mi-a atins si nu am putut sa merg un an. Paralizie
", a povestit actorul.

       In copilarie nu cerea mai nimic, niciodata, pentru ca stia ca nu putea primi. Marea lui distractie era sa fure cirese si caise din curtea lui Tudor Arghezi.

      "Din copilarie nu mai mananc mamaliga, pentru ca am mancat atata in copilarie, ca nu mai pot s-o vad. Eu, la saramura, la ce vreti, mananc cu paine. Si nu mai pot sa vad macaroane, ca felul intai era macaroane cu branza, felul doi - puneam niste zahar pe macaroane si atat, aveam si prajitura", a povestit, cu umor, Nae Lazarescu


      Despre tatal sau, a povestit ca: "A facut frontul, si contra rusilor, si contra nemtilor, ca orice roman prost, si s-a intors bolnav, n-a mai durat. Mama s-a chinuit, s-a zbatut, nu stiu cum a facut, infernal de greu. Lucra ce gasea, nu era nicio problema, cand inca munca nu era o rusine, ca acum. Dar nu eram pretentios."





       Vremea scolii

       Nae Lazarescu l-a avut profesor pe George Bacovia si ii placea sa citeasca din Eminescu. Mai tarziu, a mers la facultate, unde a urmat Dreptul si Economia, la ASE. Pentru ca a repetat de trei ori un singur an la ASE, a realizat ca economia nu e pentru el. A dat la teatru, unde a intrat cu brio.Din perioada facultatii si-a amintit mai mult cat de iubaret era. A recunoscut ca nu a fost niciodata un Fat-Frumos, dar cucerea femeile cu umorul lui.


       "Le-am iubit pe majoritatea. Daca nu pui si putin sentiment...De multe ori in taxi, astept sa vina ala, ori pune benzina, ori... si vine o babuta in baston:
       -' Ce faci Nae, iti aduci aminte, in '70, la ziua mea?'
       Mi se face rusine, cum am putut eu sa fac amor cu baba aia."


        Familistul Nae Lazarescu  


        Atunci s-a casatorit pentru prima oara, dar casnicia s-a terminat inainte de a incepe bine:


        "Eram in facultate, era o colega de an. Am luat doua salamuri, vreo patru paini, de baut cate ceva, nu eram cu bautul, la ea acasa. In noaptea nuntii mi-a zis :

        - 'Ce faci, nu pleci? Ca stii ca eu sunt in doliu dupa bunica-mea, nu s-a facut anul'. 
        - 'Pai ramai cu bunica-ta'. Si s-a terminat prima casatorie."

         La 26 de ani, s-a casatorit pentru a doua oara si a ramas alaturi de sotie pentru 10 ani. Chiar el a recunoscut ca nu era doar cu nevasta. A ajuns pentru a doua oara la despartire si a incercat de 3 ori sa divorteze:


          "Am avut trei divorturi de aceeasi femeie, ca la un nebun... numai asa. Cand eram in pronuntare, a venit hotararea cu divorturile, a lui Ceausescu si toate care erau pe rol, au intrat in noua legislatie. Ia-o de la capat, iar.

          Daca nu faci stergerea din acte, se anuleaza hotararea judecatoreasca si ramai casatorit cu respectiva. Intram deja in bigamie si bigamia se pedepseste greu, cu doua soacre."


"M-a trimis a doua dupa paine si am venit dupa vreo luna jumate si tot ea cu gura mare, ca nu e painea proaspata.

Am avut neveste bune, eu eram al dracu'."
 Viata l-a facut si tata, si bunic. Nae Lazarescu nu a vorbit despre femeia care i-a daruit cu multi ani in urma o fata, insa a avut de la fiica sa trei nepoti.


Nae Lazarescu s-a stins din viata, joi dimineata, la varsta de 72 de ani. Actorul suferea de ciroza, iar apropiatii spun ca boala incepuse sa il slabeasca inca din vara.

"A fost un om care si-a dorit un singur lucru - sa faca teatru " - spune  prietenul si colegul sau, Vasile Muraru.
Sursa: Pro TV

marți, 17 decembrie 2013

CHISTMAS AND MUSIC

песни.

441bbd2046dc (148x244, 24 Kb) (349x250, 51Kb)



МС Вспышкин и Никифоровна - Новогодняя.



Мурзилки International- С Новым Годом,народ!


Dzhingl bels.


Верка Сердючка -Новогодняя.


Дедушка кокос.


Михаил Княжевич - В лесу родилась ёлочка.


Новогодние песни - 2010года.


Новогодние песни - 2012год. С Наступающим!!!


Новогодние песни - Дин-дон.


Новогодние песни - Когда приходит Новый год.


Новогодние Песни - Снегом белым.


Потолок ледяной дверь скрипучая.


Цой Анита - Новогодние игрушки.

 (148x244, 24Kb)

 (500x50, 11Kb)



FUNDALURI FĂRĂ SUDURĂ DE CRĂCIUN



http://img-fotki.yandex.ru/get/6000/tatyana2q8-medvedeva.81/0_4a496_665d8d5c_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/5602/tatyana2q8-medvedeva.82/0_4a4ca_d7277826_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/5701/tatyana2q8-medvedeva.81/0_4a4bc_b34c3522_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/4401/tatyana2q8-medvedeva.81/0_4a497_3fe81bbf_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/5701/tatyana2q8-medvedeva.82/0_4a4c7_61a2d7c9_L
http://s55.radikal.ru/i148/0912/00/6658757edd4b.jpg
http://img-fotki.yandex.ru/get/5406/tatyana2q8-medvedeva.81/0_4a4b3_86659a4c_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/5500/tatyana2q8-medvedeva.82/0_4a4d6_26c21a9c_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/6001/tatyana2q8-medvedeva.82/0_4a4e0_9ec0613c_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/5405/tatyana2q8-medvedeva.81/0_4a4b2_d8034517_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/5001/tatyana2q8-medvedeva.81/0_4a4aa_5ae5481d_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/4400/tatyana2q8-medvedeva.81/0_4a49a_a80c5128_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/4602/tatyana2q8-medvedeva.82/0_4a4d5_ed2531e7_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/5902/tatyana2q8-medvedeva.82/0_4a4d9_c3db82f5_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/5901/tatyana2q8-medvedeva.81/0_4a498_c775b9c7_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/5900/tatyana2q8-medvedeva.82/0_4a4e5_e4abec5b_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/4511/tatyana2q8-medvedeva.82/0_4a4dc_f32f2a01_L.jpg
http://img-fotki.yandex.ru/get/5802/tatyana2q8-medvedeva.82/0_4a4e6_a11bc3cd_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/4605/tatyana2q8-medvedeva.8e/0_4ae6e_646d219f_L.jpg
http://stat18.privet.ru/lr/0a30b9dca7d296bf56f5661769fb4ee0
http://stat18.privet.ru/lr/0a30516de2a9527553aa4d0a3cd936eb
http://img-fotki.yandex.ru/get/4400/kaery12.f/0_57042_270c9a41_orig.jpg
http://s009.radikal.ru/i307/1011/ff/3c02784fc59b.jpg
http://stat18.privet.ru/lr/0a30ccdd59a56b4904cac87dcde90587
http://stat18.privet.ru/lr/0a30a6abe59c199e1f9a34a3809aed16
http://s49.radikal.ru/i124/0812/8d/c615ed798c4b.jpg
http://stat16.privet.ru/lr/0b029b16e6b9fbf3030dacb7be23a926
http://img-fotki.yandex.ru/get/5206/tatyana2q8-medvedeva.8d/0_4ae3f_73cd3528_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/4604/tatyana2q8-medvedeva.8e/0_4ae54_7b77df65_L
http://img0.liveinternet.ru/images/attach/c/2/66/769/66769152_1290153996_I81_030.jpg
http://www.lenagold.ru/fon/peo/rogd/novgod83.jpg
http://img-fotki.yandex.ru/get/5901/tatyana2q8-medvedeva.81/0_4a4af_c9dd8de2_L
http://stat18.privet.ru/lr/0a32843f0206051f544952e3127ccf2b
http://img-fotki.yandex.ru/get/4511/tatyana2q8-medvedeva.8e/0_4ae52_4b2ce65a_L.jpg
http://i12.fastpic.ru/big/2010/1130/23/6e2cb8cf7487671327abb0a89ee5af23.jpg
http://i13.fastpic.ru/big/2010/1203/b0/db966cfe83a11d0b996967eb6b5c20b0.jpg
http://s012.radikal.ru/i320/1011/cf/4a23da9df990.jpg
http://img-fotki.yandex.ru/get/4601/tatyana2q8-medvedeva.8d/0_4ae3a_374b73a5_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/4806/tatyana2q8-medvedeva.8e/0_4ae5b_601e3af_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/5902/tatyana2q8-medvedeva.8d/0_4ae43_63e62904_L
http://s013.radikal.ru/i323/1012/59/1eb19e8bb545.jpg
http://img-fotki.yandex.ru/get/5406/annaze63.106/0_4a171_b16531b9_L
http://img-fotki.yandex.ru/get/4100/sve70928518.227/0_221c6_224a00d0_L.jpg% 3Cbr% 20 /% 3E
http://img-fotki.yandex.ru/get/5405/sve70928518.4f2/0_5bcd1_6b652fac_L.jpg% 3Cbr% 20 /% 3E
http://img-fotki.yandex.ru/get/5902/tatyana2q8-medvedeva.8d/0_4ae45_6442bdb1_L.jpg
http://stat18.privet.ru/lr/0a3320a033c992e1b9eb08114ccb55ab
http://img0.liveinternet.ru/images/attach/c/2/68/140/68140205_1292923464_67758482_71.jpg
http://stat18.privet.ru/lr/0a2e6e287d7bef4368f332300d139058
http://www.greenmama.ru/forum_img/02/72/10/39.1.nezhnie_snezhinki.jpg
http://img-fotki.yandex.ru/get/4907/tatyana2q8-medvedeva.8d/0_4ae3c_d0806b69_L.jpg
http://i078.radikal.ru/0901/7b/fa708a1bf11e.jpg
http://img1.liveinternet.ru/images/attach/c/2/67/777/67777919_24_pre.jpg
http://img1.liveinternet.ru/images/attach/c/4/79/436/79436831_4326608_0_6154e_233c834d_orig.jpg
http://img1.liveinternet.ru/images/attach/c/2/66/768/66768795_1290153274_18ef83f98696.jpg
http://stat18.privet.ru/lr/0a2d53ef13ea89ca96ddb82e789cbf90

http://stat18.privet.ru/lr/0a2d3838685e75bdbbfd14500b866923


Totalul afișărilor de pagină